bine ati venit la Miraj Tour
Informatii si rezervari
0720 434 457 / 0754 268 046
de la 1049 EUR

ESTONIA – LETONIA – LITUANIA: Drumul Chihlimbarului 4*

Detalii oferta

Tallinn –Palatul Kadriorg -Parcul National Lahemaa–Parnu-Sigulda–Riga–Rundale–Siauliai–Vilnius–Castelul Trakai

Ziua 1. BUCURESTI – TALLINN

Intalnire cu insotitorul de grup la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 13:00 pentru imbarcare pe zborul Companiei Air Baltic BT758 cu destinatia Tallinn, via Riga. Decolare la ora 15:10 si sosire in Riga la ora 17:40. Dupa escala, ne imbarcam pe zborul BT317 cu decolare la ora 20:05 si aterizam la ora 20:55. Ajungem in capitala Estoniei, Tallinn, unul dintre orasele medievale cele mai bine conservate din nordul Europei. Transfer si cazare la hotel Hestia Europa 4* sau similar Tallin.

Ziua 2. TALLINN 

Mic dejun. Incepem un tur cu ghid local si admiram cele mai importante obiective precum ar fi: Castelul Toompea – in stil baroc (azi gazduieste Parlamentul); Vechea Primarie – in stil gotic; Biserica Domului – cel mai vechi monument religios din Estonia; Zidurile Orasului cu Turnurile si Portile sale; Poarta Daneza – locul unde conform legendei a luat fiinta drapelul danez si strada Picior Scurt care dateaza din vremea vikingilor. Va recomandam sa vizitati cel mai impunator obiectiv ortodox din oras, Catedrala Alexander Nevsky, bogat ornamentata si cu cele 11 clopote uriase care au fost fabricate la Sankt Petersburg. Timp liber.  Incercati sa va “pierdeti” pe strazile inguste si sa descoperiti secole intregi de istorie medievala! Cazare la hotel Hestia Europa 4* sau similar Tallin.

Ziua 3. TALLINN - Palatul Kadriorg & Parcul National Lahemaa

Mic dejun. Timp liber la dispozitie in Tallinn sau, optional, va propunem o Excursie de o zi la Palatul Kadriorg & Parcul National Lahemaa. Vom vizita Palatul Kadriorg - unul dintre cele mai rafinate exemple de arhitectura baroca atat in Estonia, cat si in nordul Europei fiind considerat bijuteria coroanei din Tallinn. Sub comanda tarului rus - Petru cel Mare – a fost construit ca o casa de vara pentru familia sa pe malurile Golfului Finic. Edificiul a fost dedicat sotiei sale, Ecaterina I, de unde si denumirea acestuia, “kadriorg” in limba rusa insemnand – Valea Ecaterinei. Continuam spre Lahemaa - cel mai vechi si important Parc National din Estonia care se traduce prin "tinutul glofurilor". Vom admira cele mai bune peisaje rurale estoniene - paduri vechi si verzi neatinse, litoral romantic, paduri si zone umede, sate mici si porturi, conace elegante si ferme de tara incantatoare care ofera produse ecologice proaspete si delicioase. Aici puteti lua un pranz traditional cu cele mai bune preparate culinare estoniene. Intoarcere in Tallinn. Cazare la hotel Hestia Europa 4* sau similar Tallin.

Ziua 4. TALLINN – PARNU – SIGULDA & TURAIDA - RIGA

Mic dejun. Plecam spre Parnu, capitala de vara a Estoniei care a fost de multe ori numit “Miami al Estoniei”, cu plaje aurii, golfuri, cafenele, baruri, terase si recunoscute centre de SPA. Veti observa un oras cu cladiri medievale bine conservate cum ar fi: Turnul Rosu, Primaria, Biserica Sf. Elisabeta si strada pietonala Ruutli cu arhitectura Art Nouveau.  Ne indreptam spre Letonia, cunoscuta inca din lumea antica si medievala pentru semnificatia sa deosebita in comert, celebrul traseu de la vikingi la greci se intindea prin teritoriul leton. Coasta acesteia era un loc important pentru obtinerea chihlimbarului, mai valoros decat aurul, in multe locuri indepartate, precum Grecia Antica si Imperiul Roman. Ajungem in Sigulda care ne incanta prin peisajele pitoresti, castele medievale si monumentele sale istorice. Vizitam Rezervatia Muzeala din Turaida care se intinde pe un teritoriu vast, bogat in bijuterii de arta si istorie: Castelul Turaida – al carui turn impunator din caramida rosie rezista de peste 800 de ani, Biserica de lemn, gradina de sculptura si altele. Ne continuam drumul catre Riga, capitala Letoniei si cel mai populat oras din Tarile Baltice. Transfer la hotel. Cazare la Hotel MONIKA Centrum 4* sau similar Riga.

Ziua 5. RIGA

Mic dejun. In prima parte a zilei exploram orasul Riga, bijuteria coroanei Letoniei, intr-un tur impreuna cu ghidul local. Orasul are o arhitectura frumoasa si variata de la romanic la gotic si baroc, iar o plimbare pe strazile centrului istoric va fi o experienta interesanta. Descoperim Casa Capetelor Negre – odinioara sediul breslei negustorilor germani burlaci; Biserica Sf. Petru considerata cea mai importanta cladire din Riga de la ridicarea sa pana in zilele noastre; Monumentul Libertatii – ridicat in memoria soldatilor care au luptat in Razboiul de Independenta; Casa cu Pisici, Marea si Mica Bresla, Palatul Parlamentului si Ansamblul “Trei Frati” – considerate cele mai vechi cladiri de locuinte din Riga. Dupa amiaza timp liber pentru a va bucura de facilitatile hotelului sau pentru vizite individuale, plimbari si cumparaturi. Cazare la Hotel MONIKA Centrum 4* sau similar Riga.

 

Ziua 6. RIGA – Ansamblul RUNDALE – SIAULIAI - VILNIUS

Mic dejun. Prima oprire va fi la Palatul Rundale, un simbol al stilului baroc și un veritabil martor al secolelor apuse. Ansamblul Palatului are peste 85 de hectare si include un complex de cladiri, un sit al vechiului castel medieval, gradina franceza si parc forestier. A fost proiectat de cel mai bun arhitect al Imperiului Rus din acea vreme – Francesco Rastrelli si este un monument de arhitectura, cultura si istorie care ofera o marturie autentica a Ducatului Curlandei si a interactiunii dintre Europa si Imperiul Rus. Vizitarea palatului include un tur prin salile acestuia, dintre care cele mai reprezentative sunt Sala de Aur, Sala Alba, Marea Galerie, sali de receptie si apartamentele destinate ducelui sau ducesei. De asemenea, ansamblul are cea mai mare gradina in stil francez din Tarile Baltice cu tufe de trandafiri, Teatrul Verde si fantana. Plecam spre Lituania care ne oferta o istorie bogata, un peisaj natural superb si nenumarate experiente. Aflata linia de demarcatie a civilizatiilor occidentale și orientale, Lituania a luptat dramatic pentru independenta si supraviețuirea sa.  In Evul Mediu acesta era cel mai mare stat de pe intregul continent al Europei, unde mestesugurile si comertul de peste mari prosperau. Facem o scurta oprire in Siauliai unde vizitam Dealul Crucilor, un important loc de pelerinaj cu o semnificatie speciala din timpul ocupatiei sovietice. Estimarile au ajuns la peste 200.000 de cruci aduse aici de-a lungul anilor. Transfer la hotel. Cazare la hotel Best Western 4* sau similar Vilnius.

 

Ziua 7. VILNIUS

Mic dejun. Dimineata, exploram capitala si cel mai mare oras din Lituania intr-un tur cu ghid local. Vilnius este remarcabil pentru arhitectura orasului vechi, considerat unul dintre cele mai mari si mai bine conservate din Europa si declarat sit al Patrimoniului Mondial UNESCO. Descoperim principalele obiective cum ar fi: Primaria; Biserica Sfanta Ana – o capodopera de design gotic; magnifica Piata a Catedralei, vechea Universitate din Vilnius; capodoperele baroce Biserica Sfantul Petru si Sfantul Pavel si multe altele. Continuam sa ne plimbam pe strazile inguste, aflam despre Ierusalismul Lituaniei si vizitam vechiul cartier evreiesc – inainte de al Doilea Razboi Mondial si de Holocaust, Vilnius fiind unul dintre cele mai importante centre evreiesti din Europa. Ne scufundam in atmosfera strazii Pilies unde buticuri fermecatoare si cafenele confortabile ne invita sa ne bucuram de moment si sa simtim cum istoria devine vie. Dupa amiaza, ne indreptam catre medievalul Trakai, situat pe o insula din Lacul Galve si aflam despre istoria sa ca fosta capitala a Marelui Ducat al Lituaniei. Va recomandam sa incercati mancaruri traditionale karaite, cum ar fi "kibinai" (produse de patiserie umplute cu carne de oaie si ceapa). Vizitam Castelul Trakai, un leagan al statalitatii lituaniene si un important centru militar si politic. Multa vreme, maiestuosul castel de piatra decorat cu caramizi rosii a servit drept resedinta regala pentru Marii Duci ai Lituaniei. Intoarcere la hotel. Cazare la hotel Best Western 4* sau similar Vilnius.

 

Ziua 8. VILNIUS - BUCURESTI

Mic dejun (la pachet). Transfer la aeroportul din Tallinn pentru imbarcare pe zborul Air Baltic BT342 si decolare la ora 09:10 si aterizare in Riga la ora 10:00. La ora 11:55 imbarcare pe zborul BT757 cu destinatia Bucuresti. Aterizare la Bucuresti la ora 14:25.

 

PARTAJ GARANTAT: turistii care rezerva tipul de camera “partaj garantat” nu vor fi nevoiti sa achite suplimentul de camera single in cazul in care agentia nu reuseste sa completeze partajul.

PARTAJ NEGARANTAT: turistii care rezerva tipul de camera “partaj negarantat” vor fi nevoiti sa achite suplimentul de camera single in cazul in care agentia nu reuseste sa completeze partajul. Turistii vor fi informati in scris cu maxim 3 zile inainte de plecare. Eventuale neintelegeri intre solicitantii de partaj, nu sunt imputabile agentiei. Decizia de a renunta la partaj si a opta pentru camera single, se face in baza achitarii suplimentului de camera single de catre ambele persoane.

Tarifele au fost calculate pentru un grup minim de 25 platitori. Pentru un grup de 20-24 persoane, pretul se majoreaza cu 40 EURO/ persoana. Pentru un numar mai mic de 19 participanti, pretul se recalculeaza sau circuitul se anuleaza. De asemenea, in cazul unui grup mai mic, agentia isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi. Organizatorul isi rezerva dreptul de a anula acest program daca nu se vor inscrie minim 15 participanti pana cu 30 zile inainte de data de plecare. Locurile confirmate suplimentar fata de grupul rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la avion si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.

EXCURSII si SUPLIMENTE OPTIONALE :

·        Supliment 4 cine ( Riga si Villnius) : 135 eur/persoana

·        Excursie in Palatul Kadriorg & Parcul National Lahemaa: 75 eur/persoana (transport autocar, bilet de intrare la Palat si insotitor de grup)

 

Nota: Suplimentele se incaseaza din agentie, la inscriere, cu cel putin cu 15 zile inainte de plecare. Excursiile optionale se organizeaza pentru un numar minim de 20 de persoane. In cazul neintrunirii grupului minim, excursia optionala va fi anulata sau tarifele vor fi recalculata in functie de numarul de participanti.

  CONDITII DE INSCRIERE:

 Inscrierile incep din momentul lansarii programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif si se incheie la epuizarea locurilor

- diferenta de pana la 50% din valoarea totala a pachetului de servicii se achita cu 60 de zile inainte de data plecarii

- diferenta de pana la 100% din valoarea totala a pachetului de servicii se achita cu 30 de zile inainte de data plecarii

- turistul va incheia cu agentia « Contractul de prestari servicii turistice », la care prezentul program este parte

- in momentul semnarii « Contractului de prestari servicii turistice », turistul isi asuma plata diferentei stipulata in program in cazul neintrunirii grupului minim de turisti

Oferta Speciala

Valabilitate oferta:  intre 26/11/2024 si 02/12/2024

 

Servicii incluse

  • Bilet de avion Bucuresti – Tallinn , via Riga, compania Air Baltic
  • Bilet de avion Vilnius - Bucuresti, via Riga, compania Air Baltic
  • Taxele de aeroport, cu bagaj de mana de 8 kg + bagaj de cala 23 kg
  • Transferuri aeroport – hotel – aeroport
  • Transport cu autocar local modern, pe durata circuitului
  • 7 nopti cazare cu mic dejun astfel: 3 nopti cazare hotel Hestia Europa 4* sau similar Tallinn, 2 nopti cazare hotel MONIKA Centrum 4* sau similar Riga, 2 nopti cazare hotel Best Western 4* sau similar Vilnius
  • Tururi de oras cu ghizi locali: Tallinn, Riga si Vilnius
  • Excursie la medievalele Sigulda & Parnu
  • Excursie la Parcul si Palatul Rundale
  • Intrare la Rezervatia Muzeala Turaida si Castelul Trakai
  • Insotitor roman de grup

Servicii neincluse

  • Asigurare medicala cu protectie COVID + storno
  • Taxe de oras, se achita la hotel
  • Bilete de intrare la obiectivele turistice
  • Excursiile optionale
  • Bauturile alcoolice sau racoritoare la mesele incluse in program
  • Bacsis/tips – echipaj (sofer+ghizi) – aprox 5 eur/pers/zi

Preturi

04.07.2025 - 11.07.2025

Camera dubla
Mic dejun
1199 1099 EUR de pers

27.08.2025 - 03.09.2025

Camera dubla
Mic dejun
1149 1049 EUR de pers

Ai nevoie de ajutor? Suntem aici

Miraj Tour

Miraj Tour

Agent Disponibil

Distribuie oferta in social media

Partenerii nostri


partener Christian Tour
partener Dertour
partener Perfect Tour
partener Prestige Tours
partener Laguna Tour
partener Paralela 45
partener Karpaten turism
partener Interra
partener Happy Tour
partener Paradis Tours
partener Tale Travel
partener Cocktail Holidays
partener Bibi Tour
partener Europa Travel
partener Hello Holidays
partener Premio Travel
partener Alt Transport
partener Eturia
partener Aerotravel
partener Easy Market
partener Croaziere.net
partener MaltaTravel
partener Transilvania Broker